 | | Dacă mă duc la psihoterapeut, îmi va da sfaturi care să mă ajute? | | | |
|
Psihoterapeutul de orientare psihanalitică nu oferă sfaturi. De asemenea el nu critică
pacientul şi nu-i judecă comportamentele pe continuumul bine-rău. Însă poate propune
modalităti de înţelegere a istoriei de viaţă a pacientului sau a comportamentului său
care să pună în lumină noi aspecte ale funcţionării psihice.
|
| | Cât durează psihoterapia şi cu ce frecvenţă trebuie să mă duc? | | | |
|
O psihoterapie psihanalitică nu are durata predeterminată. În general este de durată
mai lungă, începând de la câteva luni şi ajungând în unele cazuri la mai mulţi ani. Însă
ceea ce este cel mai important este dorinţa pacientului de a veni la terapie şi
înţelegerea modalităţii de lucru.
Durata terapiei nu este direct proporţională cu frecventa şedinteleor. Frecvenţa se referă
mai degrabă la gradul de profunzime. O psihoterapie cu frecvenţă mare, 4-5 şedinţe pe
saptamană, este o psihoterapieie de profunzime mare. O frecvenţă des întalnită este
aceea de 2 şedinţe pe saptamână însă aceasta se stabileşte de fiecare dată împreună
cu pacientul.
|
| | Cît costă o şedinţă? | | | |
|
Costul unei şedinţe de psihoterapie variază în funcţie de mai multi parametri, astfel
încât dacă în Bucureşti preţul unei şedinţe ajunge destul de uşor la 70-80 de lei, în
Ploieşti-Prahova preţul este în jurul a 50 de lei.
|
| | Rezultatele apar imediat? | | | |
|
Dat fiind că psihoterapia psihanalitică este recunoscută ca fiind o psihoterapie de mai
lungă durată, efectele pot sa nu fie vizibile imediat. O altă caracteristică a acestui tip
de demers este aceea că nu se acordă un loc privilegiat abordării simptomelor, ceea ce
poate deruta. Psihoterapia psihanalitică este centrată pe cauze, urmăreşte să descopere
cauzele simptomelor mai degrabă decat să influenţeze simptomele direct, aşa cum fac
alte tipuri de psihoterapii (cele de scurtă durată). Principiul pe baza căruia acţionează
este: dacă vor disparea cauzele-motivele apariţiei unui simptom, atunci va disparea şi
simptomul. Însă până la descoperirea acestor cauze, poate trece o perioadă de timp în
care pacientul observă beneficii de alt tip. Avantajul major este că odată descoperită
cauza, o întreagă serie de simptome va disparea.
|
| | Cine trebuie să mai ştie că eu merg la psihoterapeut? | | | |
|
Demersul psihoterpeutic este strict confidenţial. Nimeni nu ar mai avea disponibilitatea
de a urma psihoterapia în lipsa acestui aspect, astfel că este interesul psihoterapeutului
să respecte acest principiu.
|
| | Se pot anula sau amâna şedinţele? | | | |
|
Psihanaliza este una dintre acele modalităţi psihoterapeutice unde odată stabilit cadrul
terapeutic el trebuie respectat strict chiar şi în situaţia unei absenţe. Cu alte cuvinte
pacientul îşi plăteşte şedinta pe care a stabilit-o chiar dacă nu poate ajunge la cabinet.
De asemenea psihanalistul se angajează să fie la cabinet chiar dacă pacientul nu vine.
Modificând cadrul strict psihanalitic, psihoterapia psihanalitică a putut modifica şi
înţelegerile cu privire la plata şedinţelor în cazul în care pacientul nu poate ajunge.
Astfel, incă din primele şedinţe cei doi participanţi vor stabili condiţiile desfăşurării
terapiei.
Personal eu pun condiţia de a fi anunţat cu o zi înainte dacă pacientul nu poate
ajunge la şedinţă. Dacă pacientul nu anunţă deloc sau anunţă cu cateva ore înainte el
se obligă să plătească costul şedintei la care nu va veni. Există şi alte modalităţi de a
privi această înţelegere. Sunt terapeuţi care vor să fie anunţaţi cu 48 de ore înainte sau
cu o saptamână întainte de şedinţă dacă aceasta nu va avea loc, în caz contrar
pacientul trebuind să suporte costul şedintei.
|
| | Îmi va da psihoterapeutul teste? | | | |
|
Există modalităţi psihoterapeutice în care se folosesc testele psihologice, însă
psihoterapia psihanalitică nu utilizează asemenea metode.
|
| | De ce psihoterpeutul meu nu vorbeşte? | | | |
|
Când un pacient vine la terapie, el vine cu o istorie de viaţă pe care terapeutul trebuie
să o cunoască înainte de a stabili cum vor porni la drum (deoarece există anumite
situaţii în care terapeutul va lua hotărârea de a nu primi la terapie un pacient). Astfel,
dacă în primele şedinţe terapeutul pune întrebări pentru a-şi clarifica cât mai mult şi
mai bine situaţia psihică a pacientului său, după aceste prime intâlniri se poate ca
terapeutul să tacă mai mult. De ce tace?
În stabilirea cadrului terapeutic se pot specifica, alături de regulile privitoare la
asocierea liberă, frecevenţa, durata, costul unei sedinte, un aspect care
particularizează şi mai mult situaţia psihoterapeutică. Este posibil ca la o întrebare a
pacientului, terapeutul să nu răspundă, considerând că este mai important pentru
pacient să găsească răspunsul de unul singur. Anumite întrebări care se referă la viaţa
personală a terapeutului pot rămâne fără răspuns nefiind considerate importante pentru
psihoterapie, fiind mai degrabă interesant de ce pacientul simte nevoia de a cunoaşte
mai multe despre terapeutul său.
|
| | Când terapia este considerată încheiată? | | | |
|
Sunt două situaţii distincte: prima se referă la momentul în care simptomele pentru care
s-a cerut ajutorul au fost înţelese şi au dispărut. Într-un asemenea caz cei doi pot stabili
un alt scop pentru terapie sau o pot finaliza.
Cealaltă situaţie este cea în care cei doi simt că terapia a ajuns la un sfârşit cumva
natural, ceea ce nu se poate realiza decât după un parcurs de câţiva ani.
Desigur că nu poate exista un moment anume pentru a finaliza psihoterapia, şi asta
deoarece adâncirea în propriul inconştient poate continua pana la sfârşitul vieţii, chiar
dacă nu într-o terapie. Părerea mea este că o psihoterapie este mai degrabă întreruptă
decât finalizată.
|
