Teoria relaţiilor de obiect, după cum sugerează
şi denumirea, mută accentul de pe conflictul
dintre instanţe pe formarea relaţiilor între
oameni, în special pe formarea relaţiilor dintre
copil şi mamă. Conform acestei teorii, ceea ce
internalizează copilul în creşterea lui sunt mai
degrabă relaţii decât obiecte, în aşa fel încât
ceea ce transferă în psihoterapie copilul sau
adultul nu sunt numai imagini ale persoanelor
semnificative din viaţa lor, ci şi relaţiile pe care
le-au avut cu aceştia. Melanie Klein este
fondatoarea mişcării privitoare la relaţiile de
obiect şi cea care a propus, printre altele, două
şi denumirea, mută accentul de pe conflictul
dintre instanţe pe formarea relaţiilor între
oameni, în special pe formarea relaţiilor dintre
copil şi mamă. Conform acestei teorii, ceea ce
internalizează copilul în creşterea lui sunt mai
degrabă relaţii decât obiecte, în aşa fel încât
ceea ce transferă în psihoterapie copilul sau
adultul nu sunt numai imagini ale persoanelor
semnificative din viaţa lor, ci şi relaţiile pe care
le-au avut cu aceştia. Melanie Klein este
fondatoarea mişcării privitoare la relaţiile de
obiect şi cea care a propus, printre altele, două
concepte foarte importante care au fost preluate de psihanaliştii ce i-au
urmat. Primul se referă la poziţia paranoid-schizoidă, adică la o perioadă din
viaţa copilului, primele luni de viaţă, când acesta ţine separate părţile bune
de cele rele ale mamei prin clivaj. Părţile bune le păstrează pentru propriul
interior în timp ce părţile rele i le atribuie mamei, deşi raportul se poate
inversa. Odată cu creşterea, copilul ajunge să unească cele două parţi într-
una şi aceeaşi persoană, mama, de unde apare şi temerea ca prin propriile
tendinţe agresive, copilul să o rănească pe mamă. Aşa apare o perioadă de
îngrijorare pe care Klein a denumit-o poziţie depresivă. Intră în scenă şi
culpabilitatea care se cere eliminată prin diferite acţiuni reparatorii
observabile în psihoterapie.
Asemenea procese, care se manifestă mai târziu ca mecanisme de apărare
sau trăiri foarte puternice, sunt necesare în înţelegerea unor tulburări mai
profunde, cum sunt tulburările borderline sau psihozele.
Alţi susţinători cunoscuţi ai teoriei relaţiilor de obiect sunt: D.W.Winnicott, M.
Balint, W.R.D.Fairbairn, M.Little, etc.
urmat. Primul se referă la poziţia paranoid-schizoidă, adică la o perioadă din
viaţa copilului, primele luni de viaţă, când acesta ţine separate părţile bune
de cele rele ale mamei prin clivaj. Părţile bune le păstrează pentru propriul
interior în timp ce părţile rele i le atribuie mamei, deşi raportul se poate
inversa. Odată cu creşterea, copilul ajunge să unească cele două parţi într-
una şi aceeaşi persoană, mama, de unde apare şi temerea ca prin propriile
tendinţe agresive, copilul să o rănească pe mamă. Aşa apare o perioadă de
îngrijorare pe care Klein a denumit-o poziţie depresivă. Intră în scenă şi
culpabilitatea care se cere eliminată prin diferite acţiuni reparatorii
observabile în psihoterapie.
Asemenea procese, care se manifestă mai târziu ca mecanisme de apărare
sau trăiri foarte puternice, sunt necesare în înţelegerea unor tulburări mai
profunde, cum sunt tulburările borderline sau psihozele.
Alţi susţinători cunoscuţi ai teoriei relaţiilor de obiect sunt: D.W.Winnicott, M.
Balint, W.R.D.Fairbairn, M.Little, etc.
Ce este psihanaliza
0728 819 357
Psihoterapie psihanalitică
Teoria relaţiilor de obiect
 | |  | |  | |  | |  | |  | |  |
